Apendicectomia laparoscopică
Apendicita reprezintă inflamația apendicelui, în care, ocazional, se pot acumula bacterii și poate fi prezentă infecția. Neîndepărtat chirurgical, un apendice infectat se poate fisura ori rupe, infecția răspândindu-se în cavitatea abdominală și determinând peritonita. Aceasta din urmă necesită tratament de urgență, fiind amenințătoare de viață. Îndepărtarea apendicelui se poate face clasic, prin incizie, sau laparoscopic. Avantajele procedurii laparoscopice sunt perioada de spitalizare mai redusă, durerea postoperatorie mult diminuată, recuperarea mai rapidă și, nu în ultimul rând, un rezultat estetic net superior. Intervenția se realizează prin inserarea laparoscopului printr-o foarte mică incizie și extirparea apendicelui prin alte două mici incizii abdominale.
Hernia inghinală
Exteriorizarea unui organ intraabdominal, imediat sub tegument prin orificiul herniar (punct slab al peretelui abdominal) poartă numele de hernie. Aceasta poate deveni dureroasă ca urmare a apariției complicațiilor (încarcerarea, blocarea și în ultimă instanță strangularea conținutului herniar). În această etapă hernia este o urgență chirurgicală. Este însă de preferat ca rezolvarea chirurgicală a herniei să fie făcută timpuriu, programat, înainte de apariția complicațiilor.
Abordul chirurgical clasic, deschis, practicat în clinica noastră, presupune o incizie de 5-6 cm în regiunea inghinală. După rezolvarea herniei, peretele abdominal este întărit fie printr-o sutură realizată la nivel muscular și aponevrotic, fie prin fixarea unui grefon sintetic (plasă) pe care organismul îl incorporează și fibrozează, conferind peretelui abdominal o structură solidă. Intervenția durează circa o oră, nu necesită drenaj, iar pacientul este total recuperat în 3-4 săptămâni, putându-și relua activitatea normală. În perioada de recuperare nu este necesară spitalizarea, dar este obligatorie evitarea efortului fizic.
Varice
Chirurgia venelor varicoase, efectuată sub anestezie, presupune legarea, închiderea și eliminarea lor. Inciziile prin care se realizează intervenția sunt mici (câțiva milimetri), dispuse pe traseul venelor. Suturarea inciziilor se face cu fire subțiri, care după 5-7 zile sunt îndepărtate. În acest interval de timp pacientul va purta un pansament special care va menține o presiune constantă asupra gambelor, pentru a preveni staza venoasă și a favoriza vindecarea. Postoperator nu apare disconfort, sau, dacă apare, este nesemnificativ. Pacientul poate pleca ”pe picioarele lui” după 24 de ore de la intervenție, cu acordul medicului.
Colecistectomia (laparoscopic)
Colecistectomia laparoscopică reprezintă îndepărtarea veziculei biliare (colecist sau, popular, fiere) prin patru mici incizii, dintre care două sunt sub un centimetru și celelalte două puțin peste un centimetru. Avantajele acestei metode sunt durerea postoperatorie mult redusă comparativ cu cea din intervenția clasică, durata scurtă a spitalizării (maximum 3 zile) și posibilitatea reluării activităților obișnuite după 10-18 zile. De subliniat faptul că, în cazul în care vezicula biliară este afectată de prezența calculilor, aceștia pot fi eliminați laparoscopic indiferent de mărimea lor.
Hernia inghinală (laparoscopic)
Intervenția laparoscopică asupra herniei inghinale prezintă o serie de avantaje vizavi de abordul clasic, avantaje legate atât de recuperarea postoperatorie cât și de aspectul estetic. În plus, riscul de complicații este mult diminuat, la fel și cel de recidivă. Intervenția se efectuează sub anestezie generală, gesturile chirurgicale realizându-se sub supravegherea unei camere video introdusă în abdomen printr-o incizie efectuată la nivel ombilical. Prin alte două mici incizii se vor introduce instrumentele cu ajutorul cărora se intervine intraoperator.
Histerectomia (laparoscopică)
Histerectomia laparoscopică este o intervenție minim invazivă cu multiple avantaje față de histerectomia abdominală clasică. Timpul de desfășurare al intervenției este redus la jumătate față de abordul clasic, pierderea de sânge este aproape nulă, durerea minimă, iar rata complicațiilor și perioada de spitalizare, foarte reduse. Chirurgul folosește o cameră video tubulară și niște instrumente foarte subțiri pentru a îndepărta uterul, acestea fiind introduse, la nivelul abdomenului, prin puncte de acces de 5-10 mm. În concluzie, cicatricile vor fi minime. După o histerectomie laparoscopică pacienta își poate relua activitatea în cel mult 3 zile.
Clinica Jose Silva este un model de seriozitate si de profesionalism, nu numai datorita perfomantelor medicilor care lucreaza ci si datorita atentiei cu care acestia isi tratateaza fiecare pacient in parte.
Website designed by INNOVATION MKT&IT
Înscrieți-vă la newsletter pentru a primi toate noutățile și reducerile Clinicii Jose Silva